Mitologia românească este un teren încă ne-explorat, straniu și pe alocuri sumbru, care ne înfioară de plăcere, ca un lucru interzis. Ferit până nu demult de ochii consumatorului avid, sărbătoarea cu origini păgâne a Dragobetelor, prinde astăzi aripi și încearcă să se așeze la rang înalt, alături de Mărțișor și Sânziene.
Pentru a-l sărbători cum se cuvine, am ales cele mai frumoase ritualuri magice care prind viață în data de 24 Februarie, alături de accesorii și decorațiuni realizate manual de către artizani din Sibiu, asortate tradiției românești.
1. La răsărit, culege „zăpada zânelor”, ultimele rămășițe de omăt, pe care o vei topi iar apa, o vei pune într-un loc secret. Astfel, ea capătă proprietăți magice de înfrumusețare și rol în descântecele de dragoste, deoarece ea provine din surâsul zânelor.
2. În straie de sărbătoare, să mergi în pădure, ca să culegi primele flori ale primăverii. Iar de vei găsi flori de fragi, să le pui în „lăutoare” (apă de spălat pe cap).
3. Flăcău strașnic și viteaz, prinde-o pe fata de care îți place, și fură-i o sărutare iar de va vrea, se va lăsa în brațele tale. „Logodna” în fața lumii, vă va ocroti iubirea pentru tot restul anului. „Dragobetele sărută fetele”!
4. Adunați-vă prietenii de suflet, și deveniți frați și surori de cruce, prin crestarea mâinii sau simbolic, printr-o îmbrățișare, sărutări frățești sau jurăminte de ajutor reciproc. Apoi seara, faceți un ospăț.
5. Iar seara la culcare, fetelor, așezați sub pernă busuioc sfințit, pentru a vă visa ursitul. Poate se va întoarce cu fața la voi, pentru a-i vedea chipul.
5. Și în final, pentru că uneori „așa trebuie”:
- Bărbații să nu supere femeile în această zi, și nici să se certe cu ele, dacă nu vor să le meargă rău tot anul.
- Glumiți și vă veseliți, pentru a fi îndrăgostiți tot anul.
- Nu se coase și nici nu se lucrează câmpul, dar în schimb se face curățenie temeinică în casă, deoarece este aducătoare de spor și prospețime.
- Să nu te prindă Dragobete singur de ziua lui, fiindcă îți va fi prevestit un an de singuratate.
- Să nu sacrifici animale. Sângele vărsat va fi de rău augur deoarece de Dragobete, animalele și păsările se împerechează și nuntesc, alegându-și partenerul pe viață.
- Să nu plângi. Lacrimile în această zi, sunt aducătoare de supărări și necazuri pentru lunile ce urmează.
*Sursă ritualuri, studiul etnografic: Simeon Florea Marian – „Sărbătorile la români” (Ed. SAECULUM I.O., 2012)
Dragobete este o sărbătoare surprinzător de amuzantă și veselă, în care spiritul autentic românesc, trece barierele arhaicului, îmbrățișând un iz urban și modern, deschis spre nou, asemeni primăverii ce o vestește.
În acest ritm de viață și culoare, vă invit să vă asortați „straiele curate”, cu accesorii contemporane realizate manual de artizani din Sibiu, și să vă decorați casa, cu decoruri de inspirație tradițională.
1. Set de accesorii cu însemne tradiționale. Rombul este un simbol străvechi, puternic, universal, la români fiind folosit mai ales pentru a exprima feminitatea. Rombul cu punct în mijloc semnifică fertilitatea. Conceput și cusut manual de Maria, din Țara lui Papion.
2. Pentru bărbați, papioanele cu țesătură inspirată din ii, îi vor ajută să își găsească mai repede „domnița”, în fuga din pădure spre sat (adică din parc spre cafenea) sau „zburătoritul” popular. Sunt realizate manual de Maria, din Țara lui Papion.
3. Amintirea unei zile de „zburătorit”, de sărutări furate și surâs de zâne, merită păstrată cu mândrie, ca Dragobete să vă aducă spor în casă și legătură de iubire trainică. Pictura pe cană, este realizată de Dana de la Ștefy’s Art.
4. Iar de este ziua ei, sau a lui, sau a voastră, un mesaj drăgăstos, personalizat pe o sticlă „de ceva bun”, se va potrivi de minune pe masa de ospăț, în admirația tuturor prietenilor voștri de suflet. Decorațiunea este realizată cu migală, de Liana de la Fabrica de Mesaje.
5. O cutie mică de lemn, decorată cu motive tradiționale punctiforme, pentru a păstra gândurile de iubire ce vă binecuvântează iubirea și familia. Conceptul inedit aparține familiei Kovacs, de la Point Art.
Vă invit să explorați şi partea I, a Ghidului de Iubire, în care veți găsi 12 produse „iubărețe” realizate manual, de artizani sibieni.
Dacă v-au plăcut produsele, puteți găsi o varietate bogată, în grupul de Facebook: Artiști și Artizani în Gura Lumii.
Vă invit să urmăriți pagina de Facebook Hearwarming Sibiu, pentru a fi la curent cu activitatea creativă a comunității sibiene.
Cu drag,