Eu nu vreau să „înțeleg” arta contemporană.

Arta noastră cea de toate zilele. Arta pe care o vedem la teatru, la un concert, la o expoziție. Arta clasică și arta digitală. Nu vreau să o înțeleg. Nu are sens și zău, ne pierdem timpul. 

Arta contemporană se SIMTE.

În realitate, arta se vrea simțită și savurată cu toate simțurile. Nu poate fi înțeleasă dacă te raportezi la ea prin ochelarii trecutului.

Și-a schimbat limbajul. S-a lepădat de rațiune. Iar totul pleacă de la artiști.

De ce creăm?

Actul creator este un fenomen artistic în sine.

Atunci când creezi, ți se umple inima cu tot ce ai nevoie. Indiferent de pregătirea anterioară, procesul creator îți satisface întreagă ființă, în așa fel încât îți dă tot ce-ți trebuie. E de ajuns o dată, ca să o vrei ca pe următoarea gură de aer.

Poți să desenezi într-o carte sau să modelezi pentru prima oară în plastilină. Poți să fii copil, tânăr sau adult în toată firea.

Creativitatea nu discriminează. Îi umple pe toți, dacă i se permite.

Oricine poate fi un artist.

De aceea, fenomenul s-a extins. Actul creator este mai disponibil acum decât a fost vreodată. Oricine, din orice categorie socială, cu orice buget, poate crea. Și o face fără nici o inhibiție. La orice vârstă.

Creativitatea și-a reintrat în drepturi. Ea „domnește” în societatea de azi.

Pe nesimțite, în șoaptă, tiptil, ne-a îmbrățișat, și s-a infiltrat în toate structurile vieții, fără drept de apel.

Cum de am trăit atâta timp fără ea? Cum de am rezistat să ni se dea cu lingurița și cum de am acceptat să o tratăm ca pe o manifestare de lux, intangibilă?

Dar acum, creativitatea, această formă sălbatică de viață, de simțire și de abandon, e chiar palpabilă.

Pentru că e pretutindeni.

Industria și socialul îi recunosc drepturile și o ridică pe piedestal. Dar nu pentru a o izola din nou, ca în trecut. Nu. Ea nu mai poate fi decupată din peisaj. Ea este în perfectă simbioză cu societatea. Merg împreună. S-au împrietenit. Din firul ierbii și până în vârf de bloc. Sunt prietene de cataramă. 

Se vede, se simte, se trăiește

Arta contemporană: o trăiești. Te umpli de ea și o porți cu tine. O faci parte din viața ta. O modelezi în stilul tău. Nu o mai cauți, pentru că te înconjoară. O vezi pe stradă, pe blocuri, în pasaje, pe haine și în afișe. În localuri, în târguri și în vitrine. În cadouri, în manifestări de bucurie și iubire, de revoluție și curaj.

Acolo unde e acasă și acolo unde e inima ta.

Arta contemporană nu minte

Pentru că simte atât de puternic, creativitatea urăște minciuna.

Înșelăciunea și corupția, le scuipă afară ca pe o boală. Le vede și nu le iartă. Dar mai ales, nu le permite să trăiască prin ea.

Arta contemporană vindecă. Prin ea, oamenii vulnerabili sunt puternici. Capătă curaj. Prin ea, artiștii strigă durerile lumii, ca să iasă la lumina. Să se curețe. Arta contemporană este mai sinceră decât pot fi cuvintele vreodată. Pentru că arată sufletul omului, minunat de imperfect și onest. 

Creativitatea este soluția

Creativitatea este forța de schimbare pe care am așteptat-o atât de mult timp.

Suntem martorii unui curent individualist de abordare a artei, în care fiecare individ în parte își folosește doar propriul sine pentru a-și manifesta și traduce propria artă.

Este exact ce avem nevoie.

Într-o lume care încearcă să te oprească din a te descoperi, din a te cunoaște, dezlănțuind creativitatea interioară, îți dobandesti libertatea și autenticitatea.

Cea mai sinceră formă a ta. Și nimeni, absolut nimeni nu îți poate lua acest lucru. Este forța ta de nestăvilit, a fiecăruia dintre noi. Împreună, suntem de neoprit.

Nu. Nu vreau să înțeleg arta contemporană.

Vreau să o simt și să o trăiesc.

Poate generațiile viitoare o vor înțelege altcumva.

Eu o trăiesc.