Heartwarming Artist – Antonela Giurgiu

Antonela Giurgiu este una din cele mai sensibile inimi pe care le cunosc. O artista plurivalenta, care este intr-o perpetua descoperire a minunii Creatiei. Isi manifesta sufletul creativ in nenumarate mediumuri dar dintre toate, isi gaseste desavarsirea in pictura. 
Am cunoscut-o in 2007, in cadrul Facultatii de Istorie si Patrimoniu secția Restaurare.
Am inteles repede ca este un om langa care simti ca ai multe de invatat.

Aripi inger aripa antonela giurgiu pictura
„Ne-au pus aripi de inger…”. Ulei pe panza si foita de aur, 50 cm x 50 cm

Cu o sete de cunoastere care te inspira, Tony, cum o alinta oamenii dragi, a terminat si cursurile de masterat in restaurare lemn policrom. Picteaza, restaureaza antichitati, reinterpreteaza piese de mobilier si creeaza accesorii home deco. Toate, cu o minutiozitate si atentie la detalii, pentru ca este cel mai exigent artist pe care il cunosc. De multe ori, imi vine sa o temperez, dar in acelasi timp, inteleg ca macinarea personala pentru a-si ridica mereu standardele, face parte din procesul ei creativ. Pentru Antonela, cele mai fine tuse se nasc dintr-un suflet care este slefuit de provocari. Alege calea cea mai lunga si anevoioasa, pentru ca intuitia ii spune ca poate face fata.

Mesteacan pictura Antonela giurgiu
„Si pentru ca iubesc mestecenii”. Ulei pe panza, 40 cm x 40 cm

Pasiunea pentru pictura, s-a nascut o data cu ea, mama – fiind cea de la care a deprins indemanarea si iubirea pentru frumos:

„Ca si copil, mi s-a parut simplu si firesc sa ma joc cu culorile pe panza. De la inceput am indragit uleiurile, carora le-am ramas fidela. A urmat o pauza, dupa care am realizat ca am nevoie de un indrumator. Astfel am urmat cursurile de pictura ale Scolii Populare de Arta, la clasa doamnei Costea Vera. In paralel cu pasiunea pentru pictura, viata mea s-a derulat firesc : familie, serviciu si o noua provocare: Facultatea de Restaurare.” 

Ca artist, restaurarea te disciplineaza, pentru ca nu iti este permis sa inventezi. Trebuie sa intelegi si sa canalizezi energia creatorului. Iar Antonela a reusit sa integreze aceste lectii, in spiritul ei creativ:

„Am invatat sa ma subordonez operei de arta, sa-mi infranez impulsurile artistice, sa-mi intregesc cultura vizuala si estetica.”

Barca apa aur mare Antonela giurgiu tablou pictura
„Reinterpretarea Linistii”. Ulei pe panza, 50 cm x 50 cm

Calatoria ei prin viata este o permanenta cautare. Dar stie, ca in fata obstacolelor, Dumnezeu este acolo, pentru a o ajuta sa le depasesca.
„Am mers mai departe, cu un bagaj nou de cunostinte, pe care le-am alaturat primei mele pasiuni, pictura. Dorinta de a ma manifesta prin pictura era din ce in ce mai pregnanta. Si cum nimic nu este intamplator pe lumea aceasta, Dumnezeu a lucrat pentru mine, prin oameni. Intr-o zi am primit un telefon si o invitatie intr-o tabara de pictura, organizata de Asociatia Artistilor Plastici din Tg Mures. A fost sansa mea de a-l intalni pe domnul Vasile Muresan, pictor, sculptor, un artist complet, cu o activitate artistica remarcabila. Om de exceptie, cum rar ti-e dat sa intalnesti, profesorul Vasile Muresan a devenit in scurt timp, profesorul si indrumatorul meu in tainele picturii. Au urmat alte tabere de creatie, expozitii colective iar acum ma aflu in fata debutului meu artistic – o expozitie personala, o noua provocare. Asa am inteles ca pictura nu trebuie sa ramana doar un hobby, deoarece este felul meu de a fi. Pentru ca asa a vrut Dumnezeu sa vorbesc si sa transmit oamenilor ceva din experienta mea, din trairile mele.”

Ger peisaj tablou Antonela Giurgiu
„Perdeaua de ger”. Ulei pe panza, 50 cm x 50 cm

„Pictura este o stare de a fi.” – Jackson Pollock

Chemarea picturii este un strigat puternic, care la un moment dat, nu mai poate fi ignorat. Iar atunci o imbratisezi, ca pe cea mai buna prietena.

„Pictez, pentru ca evadez in lumea mea. Acolo este dragoste si liniste, este locul unde ma regasesc, sunt eu, cea adevarata. Acolo traiesc, simt si ma manifest.”

Aceasta este beatitudinea chemarii sufletului. Te simti intregit, te imbie si te alinta senzatia de implinire, care a fost dintotdeauna in launtrul tau. 

Peisaj rural sat tablou pictura Antonela Giurgiu
„Lectia de galben”. Ulei pe panza, 50 cm x 50 cm

Experienta picturii, procesul fiecarui tablou, face ca aceasta activitate sa fie o forma universala de traire. Pentru ca patrunzi in sinele tau, pentru a scoate afara, propriile ganduri si sentimente:

„Povestea fiecarui tablou este conturata in linii mari, inainte de a ma aseza in fata sevaletului. Pornesc de la o idee, apoi ma las sedusa de trairi si sentimente. Totul decurge natural si firesc, de la exprimarea sentimentelor, a trairilor, pana la dialogul dintre mine si culori, dezvoltand astfel ideea de la care am pornit. In timpul lucrului, ma simt detasata. Muzica ma ajuta foarte mult pentru a-mi goli mintea de tot si de toate, astfel intru mult mai usor in starea de creativitate. Am si momente mai putin placute, “blocajele” din timpul lucrului. Atunci ma opresc pentru cateva secunde, inspir, privesc cerul si continui.”
Pictura este o forma de meditatie personala. Si in acea liniste, te regasesti. 

„Fiecare dintre noi are clipe de neliniste, de indoiala si deznadejde. Pictura ma ajuta sa le depasesc. Imi confer propria starea de liniste, prin culoare.”

Cruce cer albastru tablou pictura ulei Antonela Giurgiu
„Cruce desprinsa din cer”. Ulei pe panza, 60 cm x 80 cm

Antonela este permanent atenta la lumea inconjuratoare si la intreaga Creatie divina. Acest fapt o inspira si o determina sa ridice pensula de culoare. Este o forma de a comunica cu eterna Divinitate. Ii simte prezenta mereu iar acest lucru o umple de recunostinta. 

„Mesajul pe care vreau sa-l transmit este ca „Nimic nu este fara Dumnezeu. Fara El, n-am fi niciodata nimic.” Este Cel de care te poti apropia cu usurinta. Este Cel care creeaza, Cel care iarta, Cel care detine puterea, Cel care ne iubeste neconditionat.”

Pictura, este forma ei de a-si marturisi credinta in Dumnezeu. Aceasta apropiere de Divinitate, incearca sa o imortalizeze in culoare. Este speranta si dorinta ei, ca fiecare om care ii priveste tablourile, sa rezoneze cu trairile ei.

„Vreau sa vada dragoste.”

In august, va avea loc debutul ei artistic, prima expozitie personala, la Galeria de Arta „Unirea”, din Targul Mures. Tema „Marturisire”, va umple spatiul de o energie sincera si pura, care va rezona din fiecare tablou semnat Antonela Giurgiu.

Prapor pictura neo-ortodox Antonela Giurgiu
„Transfigurare”. Tehnica mixta, 1m x 1m

Ca sibianca, ea are un loc special in inima ei, pentru orasul Sibiu. 

„Sibiul este istorie de 900 de ani, care traieste in prezent. Centru al culturii nationale, interferente de culturi si credinte, tineretea si existenta mea. Povesti soptite de ziduri vechi,stradute inguste, case si oameni. Iubesc Sibiul pentru ca te imbie la visare.” 

Lucrarile ei, sunt pline de sensibilitate. O emana prin fiecare tusa, prin combinatiile cromatice si prin subiectele abordate. Desi initial, subiectele ei erau inspirate din natura, acum cand si-a descatusat spiritul creativ, lucrarile ei sunt pline de simboluri ancestrale. Spune povesti si inspira la meditatie. Dar in special, marturisirea ei sincera, rezoneaza cu nevoia fiecaruia dintre noi, de a fi conectati, cu orice forma de divinitate.

Prin Heartwarming Sibiu, o sustin sa prinda aripi si sa fie cunoscuta in fata publicului iubitor de arta, din toata tara. 

O puteti contacta pe pagina de Facebook:

Antonela Giurgiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s