Activitatea 25 – Promovarea fizică

Unii oameni se simt mai bine interacționând cu alți oameni iar alții ar prefera să fie în atelierul lor, promovându-se doar online. Orice fel de om ești sau crezi că ești când vine vorba de promovarea fizică a creațiilor tale, e ok. Există soluții de promovare pentru orice tipologie de personalitate. Iar ce funcționează pentru tine, e ok. Ce nu, nu.

Dar orice fel de om ai fi, dacă ai creații fizice care pot fi atinse, mirosite sau simțite în orice fel, atunci ele au nevoie să fie acolo, în fața lumii. În gura lumii.

Tu poți să fii sau să nu fii prezent, poți să-ți asociezi persoana cu creațiile tale (brand personal) sau poți să-ți faci un brand separat, ca o entitate diferită de tine, dar orice variantă ai alege, creațiile tale trebuie să iasă în lume. Să fie văzute, atinse. Ca să fie cumpărate mai ușor!

Iar aici vine această lecție – Promovarea Fizică – adică felul în care îți vei scoate produsele în lume.

Tu alegi cum și cât de mult sau puțin le scoți afară, tu aduni experiențele și tu înveți din ele, pe pielea ta. Eu îți arăt acum care sunt avantajele și dezavantajele fiecărei forme de promovare fizică. Tu le vei experimenta pe cont propriu, și după ce vei afla ce formă ți se potrivește mai bine, o/le vei alege drept canale de promovare.

Locuri în care să te promovezi fizic:

– Târguri și festivaluri de profil

– Ateliere, Workshopuri

– Pop-up shows

– Magazine fizice

1. Târguri și festivaluri de profil

Dacă nu ai participat niciodată până acum la un târg sau un festival, e momentul să te pregătești emoțional pentru a face acest pas, măcar o dată în viață.

Târgurile și festivalurile sunt evenimente esențiale pentru:

– A-ți testa produsele pe un public numeros.

– A observa și învăța cum se filtrează oamenii natural, în funcție de ce sunt atrași vizual.

– A intra în contact fizic și a cunoaște personal clienți ideali.

– A fi atent la reacțiile oamenilor și a observa ce fel de cuvinte folosesc pentru a descrie standul și produsele tale (vor fi foarte folositoare mai târziu).

– A aduna adrese de mail de la clienții care cumpără, oferindu-le ceva în schimb. De exemplu un bol în care ai amestecat hârtiuțe pe care ai scris: reducere 10%, cadou pentru o prietenă în valoare de 50 lei, voucher pentru o comandă online valabil 3 luni, etc. Pentru a participa, ei îți dau la schimb adresa de mail abonându-se astfel la newsletter.

– A descoperi ce să nu faci în afacerea ta creativă.

Practic participarea la un târg este ca și cum ai învăța o limbă străină, locuind timp de câteva luni într-o altă țară. Este o imersare rapidă în natura comercială a afacerii tale în care:

• Îți testezi tot ce credeai că știi,

• Înveți ce să faci și să nu faci în interacțiunea cu clienții,

• Afli care dintre creațiile tale sunt valoroase și pentru publicul tău, nu doar pentru tine

• Afli cine sunt cu adevărat clienții tăi ideali, acei oameni minunați care se îndrăgostesc de creațiile tale, se entuziasmează din prima când le văd și ar plăti oricât pentru ele.

Găsești în acest articol:

10 Sfaturi care te vor ajuta să îți vinzi produsele la un târg de creații realizate manual: https://andradasaftescu.com/2018/03/29/10-sfaturi-artizan-targ-handmade/

Un festival sau un târg este cea mai eficientă ocazie să afli ce produse vinzi mai bine și pe care nu. Îți vei cunoaște clienții și îi vei putea înțelege mai bine. Este un fel de ritual de trecere prin care îți îmbrățișezi natura comercială a afacerii tale creative.

Dacă te-ai înscris deja sau vrei să te înscrii la un festival sau târg, Descarcă Checklistul pentru Creatori de participare la Festival sau Evenimente în persoană. Ca să te asiguri că vei lua cu tine tot ce ai nevoie!

Sunt și câteva dezavantaje pe care le poți întâlni la astfel de evenimente cu participare în persoană:

  • E posibil să nu vinzi suficient cât să-ți acoperi cheltuiala de deplasare și taxa de participare.
  • Se poate ca organizarea evenimentului să fie deficitară.
  • Poți să vinzi tot dintr-un stil și nici un produs realizat în altă tehnică.
  • Poți să vinzi tot ce ai în primele zile și să pleci mai repede acasă.
  • Se poate să nu vină oameni suficienți la eveniment și toată lumea să vândă puțin.
  • E posibil ca toți cei din jurul tău să vândă bine dar tu nu.
  • Și se mai poate întâmpla să nu-ți fie apreciate produsele la nivelul la care te-ai aștepta (ai grijă pe ce-ți bazezi așteptările).

După cum vezi sunt multe avantaje și dezavantaje, ceea ce transformă experiența unui târg sau a unui festival la care participi pentru prima oară, într-un experiment.

Îl numim experiment doarece realist vorbind nu știi la ce să te aștepți. Doar e prima oară când mergi la acel eveniment.

Dacă mai cunoști artizani care au participat la acel eveniment, roagă-i să-ți povestească experiența lor. Pune cât mai multe întrebări organizatorilor și citește cu atenție instrucțiunile pe care aceștia ți le vor da când îți acceptă participarea.

Cu cât îți faci temele mai bine, cu atât îți reglezi așteptările mai eficient.

Participarea la un eveniment în persoană este un experiment din care în 3-5 zile înveți enorm de multe lucruri despre și pentru afacerea ta creativă și despre clienții tăi, lucruri pe care altcumva ai putea să le înveți doar organic, de-a lungul a luni chiar ani de zile postând pe social media, sau prin reclame plătite, investind zeci de mii de lei.

Până te decizi dacă vrei să participi la un astfel de târg/festival/expoziție cu vânzare, hai să-ți povestesc despre alte feluri de promovare fizică.

2. Ateliere, workshopuri

Aceste întâlniri presupun din partea ta să-ți dorești să-i înveți pe ceilalți o tehnică de lucru manual, dragă ție. Sau pot fi o invitație în atelierul tău (dacă este posibil), în care le arăți cum faci un produs.

Avantajul acestor întâlniri (fizice/ online) este că parte din oamenii care sunt interesați pot deveni și clienți ideali. Unii pot să fie atât de impresionați, încât să vorbească mult timp după eveniment despre tine și atelierul tău. Apoi, se vor gândi la experiența petrecută alături de tine, de fiecare dată când se vor uita la obiectul făcut în cadrul atelierului.

Oricum ar fi, oamenii sunt deschiși și curioși iar în plus, o activitate de genul acesta îți poate aduce un venit constant lunar.

Întâlnirile se pot ține și în locații neconvenționale, cum ar fi o cafenea, o librărie, biblioteca din oraș, etc.

Atelierele pot fi dedicate copiilor și/sau adulților.

Imaginează-ți o întâlnire cu 5-10 adulți la o cafenea unde se poate servi și un pahar de vin, seara, în care petreceți timp împreună meșterind, creând ceva împreună în tehnica ta preferată.

Este o întâlnire unde poți afla foarte multe despre tine ca și creator, despre stilul tău de a crea și despre cum să relaționezi cu alți oameni care vor să învețe de la tine. Poate cel mai important, schimbul de idei cu ei îți va da o perspectivă minunat de practică asupra oamenilor cu care îți împărtășești pasiunea, și va deveni o nouă formă de exprimare creativă pentru tine.

Nu trebuie obligatoriu să ai diplomă de formator pentru astfel de activități, pentru că nu trebuie să fie curs acreditat. Dar o formă legală pentru a încasa bani (taxa de participare) este obligatorie.

Astfel de ateliere pot fi ținute și online. Pun accent pe acest aspect fiindcă există multe variante în care îți poți organiza astfel de cursuri online:

Gratuit sau costuri foarte mici de realizare:

  • Pe social media + Zoom live (promovat pe social media + newsletter)
  • Într-un grup privat pe Facebook, video live/ preînregistrat (promovat pe social media + newsletter)
  • Pe social media + email + preînregistrări cu telefonul, urcate privat pe Youtube

Costuri mici spre medii:

  • Preînregistrat cu telefonul și făcut disponibil pe platforme precum: Udemy, Kajabi, Teachable, Thinkific.
  • Preînregistrat cu telefonul, urcat privat pe Youtube și făcut disponibil pe propriul site.

*Înregistrările cu telefonul se fac pentru fiecare pas mic în parte, și se pot edita în Canva Pro (aprox 50 lei/lună abonamentul).

Costuri mari

Angajezi o echipă video profesionistă să se ocupe de partea tehnică de filmare și editare a aspectului video al cursului pe care ai vrea să-l realizezi.

*Dacă vrei să creezi cursuri și să devină o sursă importantă de venit, pentru a învăța cum să structurezi cursul și cum să lucrezi cu adulți, atunci îți recomand să faci un curs de formator. De asemenea poți studia literatura de specialitate de formare a adulților și să participi la cursuri digitale, cum ar fi pe Domestika, iar pentru o sumă mică de bani poți vedea cum se organizează și structurează un curs în care predai aspecte tehnice legate de tehnica ta creativă de lucru.

De asemenea poți să ții ateliere creative și în cadrul festivalurilor și târgurilor, dacă organizatorii sunt deschiși sau au inclus astfel de activități în programul lor.

Ca să vorbim și despre dezavantaje despre workshopuri și ateliere, fizice sau online, live sau preînregistrate:

  • Ai putea întâlni oameni nepotriviți, care strică cheful tuturor.
  • Ar putea să nu vină oameni suficienți sau deloc. Dacă vin totuși oameni eu îți recomand să o vezi ca pe o oportunitate de a le acorda mai multă atenție la fiecare în parte.
  • Ai putea să descoperi că nu-ți stăpânești tehnica atât de bine pe cât credeai.
  • Ai putea să nu câștigi atâția bani pe cât te-ai aștepta (din nou, grijă mare la așteptări nerealiste).
  • Ai putea să-ți dai seama că să predai nu este o activitate care îți face plăcere.

Ca și târgurile și festivalurile, atât atelierele cât și workshopurile sunt la început activități tip experiment. Înveți despre tine ce vrei și nu vrei, ce poți și nu poți încă să faci, ce mai ai de învățat.

Dacă descoperi că îți fac totuși plăcere, continuă și transformă aceste activități în canale de promovare și surse de venit constante pentru afacerea ta creativă.

3. Pop-up shows

Un Pop-up show este o expoziție de o zi, sau doar câteva ore, individuală, sau de grup mic (1-3 artizani), cu sau fără vânzare, în care oamenii din orașul în care locuiești, sau alt oraș unde ai mulți clienți, se pot întâlni cu tine, pentru o perioadă scurtă de timp. Poate ai întâlnit expresia de Meet the Artist.

Este un eveniment scurt, care le dăruiește admiratorilor produselor tale șansa de a te cunoaște și de a vedea de aproape mai multe creații realizate de tine.

De obicei se folosește acest tip de întâlnire pentru a lansa o colecție nouă, mai ales când produsele sunt în stoc limitat.

Orice tip de eveniment vei alege la un moment dat, toate presupun o cheltuială mult mai mare decât eforturile tale de marketing organic pe rețelele sociale sau email.

De aceea, ține cont de următoarele lucruri și te vei asigura că toată investiția ta se va merita:

• Stabilește-ți o țintă clară: Ce îți dorești în urma acestui eveniment? Setează o țintă ușor de măsurat: 50 de potențiali clienți noi cu adrese de email, 1000 de lei în vânzări, 2 comenzi de la retalieri, etc. Iar astfel, la sfârșitul evenimentului, dacă ai avut așteptări realiste, vei știi dacă e o idee bună să repeți sau nu experiența.

• Decide ce vei expune: acesta este una dintre cele mai importante decizii pe care le vei lua în pregătirea evenimentului. Poți să prezinți produse noi, o colecție nouă, cele mai apreciate modele, cele mai unice modele, cele mai scumpe modele, cele mai relevante în funcție de sezon, sau cele mai cerute modele. Concentrează-te pe o temă și adaptează aranjamentul în funcție de această temă. Altfel, standul tău va arăta ca o grămadă aglomerată.

• Atrage-le atenția: asigură-te că standul tău este atrăgător din punct de vedere vizual. Folosește lumină, sunete sau orice element interactiv pe care îl ai la dispoziție. Chiar și un stativ rotativ face mare diferență. Păstrează un loc pentru a face conversație și un loc pentru a expune produse promoționale.

• Pregătește-ți povestea care vinde: acum nu este momentul să fii modest când vine vorba de produsele tale. Ai muncit să îți construiești un brand și acum e momentul să îl faci să lucreze pentru tine. Fiecare conversație pe care o faci, trebuie să fie relevantă. Exersează o prezentare de 30 de secunde prin care să-l captivezi pe un potențial client, în timp ce îți admiră sau probează un produs.

Faza 1: Ai grijă să pui prima oară întrebări: ce l-a atras la produs, la ce îl face să se gândească, e pentru el sau pentru altcineva drag?

Faza 2: Apoi menționezi: cum îi este de folos produsul, la ce îl ajută, care îi sunt beneficiile, de ce e mai bun produsul tău, menționează care este politica de returnare sau cum poate comanda pe viitor.

*Prima oară stabilești legătura dintre tine și potențialul client, cauți să-ți dai seama dacă aveți ceva în comun. Apoi, pe acea legătură, vii cu detaliile relevante despre produs. De cele mai multe ori după faza 1, o să înceapă potențialul client să-ți pună întrebări.

• Strânge o listă de potențiali clienți și asigură-te că ai un sistem prin care să păstrezi legătura cu ei. Dacă prima ta prioritate este să faci vânzări, a doua trebuie să fie să aduni în comunitatea ta, (pe grup Facebook și/sau mail) oameni interesați de ceea ce creezi. Folosește o tabletă prin care să completeze un formular cu datele lor, sau o mapă în care să și le poată scrie de mână. Întreabă-i cum ar dori să folosească produsele tale, sau cât de dispuși sunt să cumpere pe viitor, sau să recomande mai departe, ca să știi mai multe despre ei și cum poți tu să le fii de folos.

• Realizează poze cu standul tău, înconjurat de clienți și vizitatori, apoi postează-le pe rețelele sociale și pe site. Iar dacă te lasă, poți fotografia oameni probând piesele tale. Pentru asta, ai nevoie de un formular standard pentru modele prin care persoana îți dă voie să faci publică imaginea sa și inclusiv ce ai voie să faci cu ea (dacă intenționezi să o folosești în campanii de promovare).

• Analizează rezultatele: compară rezultatele cu țintele pe care ți le-ai propus. Per ansamblu, hotărăște-te dacă s-a meritat sau nu experiența. Recapitulează orice feedback pe care l-ai primit sau obiecții de la cei care ți-au vizitat standul. Observă și ce face concurența și ce impact are asupra afacerii sau strategiei de produse pe care o ai acum.

• Și nu în ultimul rând, plimbă-te în jurul evenimentului. Uite-te la concurență, chiar și când nu participi efectiv la eveniment. Nu pierde nici o ocazie să fii atent la ei, fiindcă poți observa lucruri care să îți dea idei geniale și creative, pe care să le adaptezi afacerii tale. Poate vei știi și ce să eviți să faci.

Bonus, alocă timp să te întâlnești cu membri din presă sau influențatori prezenți la eveniment.

Acum e rândul tău!

Pasul 1 – Scrie în agendă:

1. Dacă ai participat la astfel de evenimente, ce ai învățat din ele?

2. Îți aduci aminte de un moment interesant sau haios?

3. Dacă nu ai participat niciodată până acum, ce fel de eveniment din cele exemplificate mai sus, te tentează să încerci?

Lasă un răspuns