Cum să nu-ți mai vinzi sufletul când te promovezi

Dacă te simți ca și cum îți vinzi sufletul de fiecare dată când îți promovezi creațiile online, ai dreptate. Fix asta faci, dar nu e vina ta.

Când te-ai apucat să creezi și ai început să postezi online, cel mai probabil pe blog sau pe social media, s-au întâmplat 3 chestii:

– Te-ai bucurat când cineva îți vedea lucrările.

– Te-ai entuziasmat că e un mod ușor de a ajunge la alți oameni, în timp ce stai acasă.

– Ai început să-ți dorești să ajungi la tot mai multă lume, în speranța că cineva te va contacta ca să cumpere de la tine.

Dintr-o dată, pe lângă dorința de a crea, aveai și dorința naturală de a te promova.

Dar în scurt timp, s-a întâmplat ceva ce a început să te deranjeze.

Ceva ce majoritatea creatorilor, artiști sau artizani, designeri sau ilustratori, chiar și fotografi cu care vorbesc, spun din nou și din nou:

Nu prea știu defapt să mă promovez, mă bazez pe ideile de moment pe care le am.

Nu am un plan pe care să-l urmăresc și nu știu ce merge și ce nu.

Fac de toate și nu țin pasul.”

Efectiv mă simt depășit.

Iar partea care mă doare cel mai tare:

Simt că-mi vând sufletul! Îmi vine să renunț…Deși ador să creez.

Doar din cauza promovării!

Nu e ok. Nu ar trebui să fie așa. Dar recunosc, m-am simțit și eu așa de multe ori.

Hai să ne holbăm acum în abis împreună, ce zici? Să vedem ce ne zice înapoi:

De ce te simți ca și cum îți vinzi sufletul?

Mai ții minte expresia Lauda de sine nu miroase bine? Sună cunoscut?

Toți am fost crescuți să nu ieșim în evidență, să stăm în băncile noastre. Iar dacă facem ceva bun, ceilalți sigur vor observa și ne vor lăuda.

Asta înseamnă că de mici ni s-a spus că lauda trebuie să vină doar din exterior.

Noi nu trebuie să ieșim în față, ci trebuie să fim invitați să pășim în afară.

Noi trebuie doar să ne mulțumim cu satisfacția că am făcut ceva cât de bine am putut.

Nu vrei să devii un lăudăros care vrea doar să atragă atenția și admirația celorlalți.

E adevărat?

Te înțeleg perfect. Și eu gândesc la fel.

Uite ce mai e adevărat, în același timp:

Vrem să arătăm oamenilor creațiile noastre.

Vrem să ne împărtășim bucuria cu ceilalți.

Vrem să și vindem din creații, dacă asta înseamnă că vor ajunge la oameni care se vor bucura de ele. Asta ne face să ne simțim foarte bine.

Dar nu vrem să fim noi cei care ne promovăm.

De ce?

Fiindcă ceilalți nu ne-au invitat să ne promovăm?

Că cineva nu ți-a dat voie să-ți scoți în lume creațiile?

Că te-ai transforma într-un lăudăros sau un vânzător libidinos care vrea doar să păcălească?

Hai să-ți zic ceva:

Nu mai există paznicul promovării.

A dispărut. Internetul l-a făcut să dispară.

De când există internet, oricine care are acces la el, ABSOLUT ORICINE, poate să-și scoată ideile în lume. Indiferent dacă sunt grozave sau slabe, finalizate sau doar fragmente.

Tu de ce nu ai face-o?

Doar pentru că îți arăți creațiile lumii, nu înseamnă că îi forțezi pe oameni să cumpere, sau că te lauzi.

Înseamnă doar că-ți împărtășești bucuria cu ceilalți.

I-ai arăta ce creezi unui prieten care te încurajează și te susține?

Marketingul modern are foarte multe valențe și abordări care evoluează o dată cu trecerea timpului și cu felul în care reacționează oamenii la diferite tehnici de promovare și vânzare.

Am căutat ani de zile o abordare care să ni se potrivească nouă, creatorilor. Am urmat tot felul de cursuri și workshopuri, am citit cărți, studii de caz și am căutat să găsesc acel numitor comun care îmbină:

  • Stilul nostru de comunicare, specific creatorilor.
  • Stilul în care apreciază clienții noștri iubitori de frumos să interacționeze.
  • Dorința puternică de a nu ne simți ca și cum ne vindem sufletul de fiecare dată când ne promovăm.

La întâlnirea fericită dintre:

  • Gândirea creativă
  • Psihologie
  • Marketing modern
  • Neurobiologie și
  • UX (user experience) design

Am descoperit ceea ce am numit conceptul de Marketing cu Inima pentru Afaceri Creative făcute cu Inima.

Ca nici un creator să nu se mai simtă ca și cum face ceva oribil atunci când se promovează.

E normal să pui suflet în ce creezi!

Pune suflet în continuare, în tot ce creezi.

Întâi, creează pentru tine. Umple-ți tu inima.

Apoi, arat-o lumii.

Oferă-ți bucuria din prea plinul inimii tale, și împărtășește-o cu ceilați.

Iar unii, nu toți, o vor primi. Îi vei bucura. Îi vei inspira.

Iar când cineva cumpără de la tine, nu îți vei vinde sufletul, ci vei făuri o legătură de inimă cu cel care s-a îndrăgostit de creația ta.

Această legătura va exista pentru totdeauna între tine și acea persoană.

Atunci când privești vânzarea ca pe un serviciu pe care îl faci celuilalt, ca pe un gest prin care ești de folos, îți crește sufletul.

Mai pare promovarea acum o activitate înfricoșătoare?

Un gând despre „Cum să nu-ți mai vinzi sufletul când te promovezi

Răspunde-i lui floranyezan1998 Anulează răspunsul